prânzul mortului... la Liţă a lu Şercăianu

Ne mor bătrânii... Rămân uliţele pustii! Şi se duc cu povestile lor cu tot, cu credinţa, cu neamul, cu blândeţea, înţelepciunea şi curajul cu care au trăit mai bine de 80 de ani! Tătucu a murit în Săptămâna Luminată. Potrivit Tradiţiei, e singura perioadă în care porţile Raiului sunt deschise... A fost soare în ultima zi a lui aprilie. În cimitir, munţii stăteau să cadă peste noi. Au rămas însă neclintiţi,să vegheze la capătâiul bunicului blând, care se pusese să hodinească pentru totdeauna, şi a bunicii frumoase, care a rămas singură, să-l plângă... pentru că acum 57 de ani, într-o zi frumoasă ca asta, a jurat cu mâna pe suflet: "până când moartea ne va despărţi" şi dincolo de ea!

ianuarie 2011...
 impreuna de 57 de ani ( povestea lor AICI )

 

aprilie 2011...
"pana cand moartea ne va desparti!"

A doua zi, după înmormântare, există un obicei străvechi, pastrat si in Mandra. Mai demult, erau chemati acasa cei care dusesera mortul la groapa, vecinii si rudele de gradul 1. Mancau pita, beau un pahar de rachiu si povesteau despre cel care plecase dintre ei. Lucrurile bune pe care le a facut acesta, cele demne de invataminte... De aici si vorba: "despre morti numai de bine". Mama Ieta si ai ei au pregatit cozonac, rachiu, colacei si lumanari... Au dat de mancare, pomana la saracii satului si au povestit cu cei care au trecut sa le mai stranga mana o data si sa-i incurajeze: "Dumnezeu sa va intareasca!"

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe Tatucu,

 si sa-i intareasca pe cei care au ramas sa- l planga...