" Eu sunt de aici si trebuie sa demonstrez ce se poate face intr-o tara unde se zice ca nu se poate face nimic "

joi

povestea de la 243...


"Ăsta-i neamul meu, de pe curtea asta... Chiar în miljoc i bunica, Mama Mare (mama Martă, mama lu tata). În dreapta i tata şi mama (Ilie şi Elisabeta Zară) şi cu mine busumflat. Lângă Mama Mare i unchiu Zamfir, fratele tatii, cu nevasta dumnealui, mătuşa Martă (plecaţi la Bucureşti) si cu fratele meu, Valeri. Si la stanga de tot i sora tatii, Maria şi bărbatu ei Ironim Păiş, din Răuşor" (Liţă a lu Şercăianu - Tătucu)

Neamul Şercăienilor 

Ne-am aşezat la poveşti între Crăciun şi Anul Nou! "Mă duc să aduc punga cu pozele ele vechi. I pe aicea pe undeva, da o năpădit-o estea noi pe care ni le tot trimit copchiii de când or plecat în Canada. No, îs mai bine de 10 ani, s-or adunat multe..."Mama Ietă are 74 de ani şi Tătucu 80! Toţi copii şi nepoţii sunt plecaţi din ţară. Din când în când mai zboară şi ei până acolo... în rest îşi continuă pe aici povestea începută acum 56 de ani!

" Ăsta din poză i Zară Neculaie. Unchiu meu, fratele tatii. O murit la 17 ani, în primul război mondial, la Alpii din Italia. Moş Ilarie Dugală, care s-o întor se de front viu, ne povestea cum l-o puşcat şi pe el şi pe alţii şi-or rămas morţi pe o coastă de munte neîngropaţi. Şi n-o mai ştiut nimeni nimic de ei... După numele lui, care s-o chierdut, m-or botezat ai mei pe mine"  ( Liţă Zară, a lu Şercăianu - Tătucu )

"Aicea îs io cu Puiu Popii prin 1938. Io mă trag de la Zăreştii lu Titulescu, de pe drum. El era copchil dintr-o familie de 4 generaţii de popi, erau bogaţi, aveau maşină. Tată-so era părintele Cocan (hăl dinăinte de popa Dadu) Aici, îmi povestea mama, ne-am certat pentru o corfiţă de gogoaşe şi stăteam busumflaţi. Ăsta era portul adevărat al copiilor din Ţara Făgăraşului - cu rochiţă şi şurţuleţ de mătase cu volonaşe, cu căiţă cu zbârciogi la care se lucra ca la periniţe" ( Lisaveta lu Şercăianu - Mama Ietă)

  povestea despre oameni si conştiinţe sănătoase : "Vai ce lume era mai demult... mai lipsită, mai fără carte, da credincioasă şi omenoasă. Primăvara, cum să îndrepta prima oară timpul, toată lumea ieşea la căi pe hotare, cu năsip. Cine avea animale cu carele şi făcea prisme, cine nu,  tindea cu mânile. Nu aştepta nimeni să-i facă primăria la poartă. Puneam chetriş pe drum, coseam şi curăţam pe lângă vale, puneam flori..."

povestea cu jucăriile copiilor acum 70 de ani " Noi copchiii n-aveam jucării, ne făceam păpuşi când curăţam toamna cucuruzu. Puneam la pănuşă o zdrănţică şi ne cumpărau ai noşri de la ţâganii cu corfe nişte coşuleţe mici , pe care le făceau special pentru fetiţe, în care ne ţîneam "păpuşelele de cucuroz" Era mai lipsită lumea, când aduna un ban cumpăra locuri, nu păpuşi... şi ute că am crescut frumos şi sănătos şi la trup şi la minte, n-am dat în cap la nimeni! "

 
 
 

"Ne-am întâlnit şi ne-am plăcut... Eu eram în armată. Am vint în permisie de sărbători, am jucat-o un joc două, trei, până pe înserate. După aia am dus-o acasă. Maică-sa m-o chemat în casă... da, da, de prima dată, doar nu eram periculos, ştia de-al cui îs şi lumea era altfel. Mi-o plăcut tare mult de ea. Şi acum mai îmi place. Azi i-am luat o sticlă de odicolon de la magazin. Tot timpul i.am luat câte un cadou... mai mult batice şi turtă dulce de la târg"
"Stăi mă omule să povestesc io, că văz că ţ-ai uitat. Prima dată am stat de vorbă la nuntă la Golaş, adu-ţi aminte. Io n-aveam mai mult de 15 ani. L-am întrebat dirct, cum eram învăţată de acasă, dacă avea de gând să se însoare, sau doar mă poartă cu vorba... Mi-o zis atunci că-i prea tinăr de însurătoare. am plecat şi i-am spus să mă mai caute când i-o veni vremea de însurat. Şi m-o căutat. La joc, când venise în permisie din armată. Trecuse doi ani de la nunta lu Golaş. Şi aşa-i, are dreptate cu cadourile...pe lângă turtă dulce şi baticuri, în fiecare zi când venea din câmp îmi aducea câte un buchet de floricele..."

Elisabeta şi Niculae au 75, respectiv 80 de ani. De Crăciun au jucat împreună, el a dus-o acasă şi pe 15 februarie s-au căsătorit. Setbează dragostea de mai binde de 55 de ani, taman pe 15 februarie , cu mult înainte să aflăm noi Valentine s Day...

"A fost o situaţie mai deosebită: Tatăl lui era deţinut politic, era închis, iar mama declarată chiabură. Cote mari, vremuri grele... ne-am căsătorit repede. El trebuia să mai facă un an de armată, dar în timpul permisiei de nuntă o vint un decret şi s-o eliberat. De atunci suntem mereu împreună... la bine şi la greu. Principalul este că ne-am înţeles bine şi am ştiut să ducem o viaţă frumoasă până la sfârşit. Dacă ar fi să o luăm de la început, tot aşa am face, nu crez să regretăm nimic, nu-i aşa mă omule? "

Vremuri de povestit. Cu fete şi băieţi care se întâlneau în şezători, la joc de sărbători şi vara la gară... se plimbau de-a lungul căii ferate, povesteau şi apoi îşi hotărau soarta. Cei mai norocoşi... că erau mulţi care se căsătoreau fără să se cunoască, la "recomandare". Se mergea în peţit, se negocia zestrea, se primeau câteva sfaturi, se făcea nunta acasă şi se începea viaţa în doi...

"Noi am fost agricultori şi-am iubit pământul şi animalele. Fiind chiaburi nu aveam voie să facem şcoală. După ce-o dat comunismu peste noi am lucrat la CAP şi apoi ne-am luat servici la magazinul sătesc. Eu eram gestionar şi ea vânzătoare. Am stat la coperativa ă 25 de ani, până am ieşit la pensie. Ne-am şi distrat, că am fost păreche în ansamblul de dansuri populare al satului nost, cu care am luat chiar locul doi pe ţară la un moment dat, la un festival naţional. Am primit premiu atuncea - 100 de scaune:)) Am avut o viaţă frumoasă, să ştiţi. Avem 2 copchii, o fată şi un băiat, căsătoriţi şi ei şi plecaţi în Canada, cu cei 4 nepoţi. Am fost şi noi de cîteva ori la ei. Şi ne-om mai duce cât om mai putea. Avem şi un strănepot de la Oana , pe micul Brandon. Şi Costeluş e căsătorit cu o chinezoaică, Lin. E amuzant când ceteşte popa la biserică cununa anului şi noi suntem în familie cu nume aşa de internaţionale..."

 Tatucu. mama Ieta, Victorita, Nicu si Oara Zara (Cosgarea)

Un comentariu:

  1. Tatucu s-a prapadit, intr-o zi in care astepta un nepot sa vina de la oras cu un buchet de flori pe care il omanda in fiecare luna cand venea pensia (asta numai dupa ce nu a mai putut sa mearga in camp de unde aducea in fiecare zi un manunchi frumos pe care Mama Ieta il punea in acelasi pahar! ) Am fost zilele trecute pe la ei... Mama Ieta s-a mutat in Canada, la copii. Paharul de poveste s-a transformase in candela, pe care femeia o ia peste tot cu ea!

    RăspundețiȘtergere