povestea de la 128...

Povestea cu cireşe, rama şi o cutie albastră, de ceai
De la nr. 128 - familia Dugală, a lu "Zdrăilă"


Dacă baţi la poartă în cursul săptămânii, e încuiat. Dar câinele latră... semn că cineva mai trece pe acasă. Noi ne-am dus în weekend, să culegem căpşuni şi cireşe. Monica, fata cea mică a lu nea Vasile şi tanti Valerica lu "Zdrăilă", copilea roşile. Are grădina rânduită... Stă mai mult pe la Braşov, doar pentru că acolo "face" servici. Sora Vetuca şi fetiţa ei Eliana, locuiesc la Târgovişte. Vin mai rar...
Acasă, în Mândra, era linişte. M-am uitat prin ogradă şi după câte ceva pentru colecţia noastră. Am găsit prin şură o cutie de ceai, veche, de tablă albastră şi apoi în pod, o ramă de tablou. În plus, mă mai aleg cu promisiunea că o să găsim data viitoare şi ceva pentru partea de fashion a colecţiei, în dulapurile din casă dinainte. " Am mai multe cutii, ţin cuiele în ele. Sunt amintire de la moşu, cum să le dau? Una, hai că merge..." Ne băgăm în casă, înşirăm pe masă pozele şi o năpădesc amintirile... şi poveştile din moşi strămoşi.

Nenea Vasile a fost fruntaş în regimentul 18 Dorobanţi, la Târgu Jiu. A făcut doi ani de armată, apoi a prins şi războiul alţi patru... A ajuns până în Crimeea, a avut schije în picioare... a supravieţuit infernului şi la sfârşit s-a urcat pe vapor ca să se întoarcă acasă. Pe Marea Neagră au fost bombardaţi. Monica îşi aduce aminte cum le povestea despre un vapor mare, mare, pe care erau mii de oameni. N-au scăpat mai mult de 800... I-a salvat vasul "Regina Elisabeta": "Tata a ajuns în portul Constanţa în izmene şi cămaşă... dar a ajuns!" A venit acasă şi s-a însurat, s-a mutat în curtea nevestii lângă Podul din Sus, a făcut copii şi a trăit cât i-a fost aţa . L-a mai încercat Dumnezeu o dată, când a căzut "Râpa" pe el ... Dar l-au scos oamenii la timp de sub năsip.

28 mai. 1942


De aici începea cu adevărat povestea unei familii. Vasile şi Valerica Dugală!

Neamurile care au plecat în America. Tanti Valerica le-a condus la gară şi apoi au corespondat prin scrisori. De văzut, nu s-au mai văzut niciodată.


... S-au prăpădit amândoi! Şi tanti Valerica şi nea Vasile. În curte a rămas Monica să ne mai povestească despre ei, să le adune lucruşoarele cu grijă, să le şteargă de praf, să le mai aprindă o lumânare, să-i plângă şi apoi să se bucure că a fost a lor!