O suveică a Mamei Ruţa (lu Cuculaie) a plecat să vadă lumea
aici regăseşti intregul drum şi povestea suveicii prin Europa
Bunica mea a fost, după părerea noastră (şi sor-mea e de acord), cea mai bună şi mai frumoasă femeie din lume. Era ca un înger... Mama n-o să se supere pe noi că spunem asta, deoarece i-a fost clar dintotdeauna că bătrâna a ştiut mai bine cum să ne iubească cel mai mult şi mai mult!
A murit acum şapte ani, în decembrie... Şi a luat cu ea o părticică din sufletul nostru. Dar ne-a rămas destul, pentru că "mama Ruţă" ni l-a crescut mare, în aşa fel încât să mai rămână suficient din el de fiecare dată când se mai rupe câte o bucăţică. Anul trecut aproape că s-a înjumătăţit după ce tata a plecat şi el la ea... Dar tot ne-a rămas destul suflet cât să mergem mai departe. La începutul toamnei, când am scotocit pe la ea prin lada de zestre am găsit într-o trăistuţă cu baieri verzi o suveică veche, cu care ţesuse zeci de ani la rând toată zestrea noastră şi a multor alţii de-ai noştriiii.
Mi-am adus aminte cum făceam lecţiile acum mai bine de 20 de ani lângă războiul ei de ţesut. Matematică: număram iţele, puişorii din desenul ce descifra modelul ţesăturii şi drumurile firelor printre "călcătură". Când povesteam de geografie, trimiteam suveica la plimbare. Într-o zi mi-a spus că i-ar plăcea ca suveica ei să vadă România în lung şi-n lat. Să vadă toată lumea cât e de harnică şi să vadă şi ea lumea cât e de frumoasă... Iar eu mi-am dorit atunci o păpuşă mare, de pluş, roşie. Şi-am avut-o. Eu una şi Ioana, sor-mea, alta!
Nu mai ai ce face prea multe pentru bătrânii tăi care se duc. Le înrămezi fotografii vechi, le păstrezi cu sfinţenie lucrurile, te rogi pentru ei şi... îi iubeşti până la sfârşit. Sfârşitul tău, după sfârşitu lor...
M-am hotărât să mai fac ceva pentru ea, ceva la schimb pentru păpuşa roşie, anii în care ne-a iubit cel mai frumos şi sufletul pe care ni l-a lăsat: să-i împlinesc dorinţa de a plimba suveica prin lume. L-am cunoscut pe Radu, l-am împrietenit cu mine, cu bunica şi cu suveica ei şi apoi am plecat prin lume... Fiecare în felul lui. Eu cu sufletul care-mi rămase de la ea, iar el cu rucsacul în spinare, povestea în minte şi suveica în buzunarul de la piept. I-a arătat ce a ştiut el mai frumos, după care a adus-o acasă şi a pregătit-o iar de drum. Oameni dragi nouă o iau acum cu ei prin toată lumea, pentru a împlini o dorinţă a bătrânei noastre, care le veghează de sus drumul şi se bucură de fiecare poveste în parte.
AZI NOAPTE AM VISAT-O PE BUNICA...
făcea ghem o mare de fire colorate. Era în carul ei cu care mai pleca prin "lumea din jurul casei". Şi zâmbea. Nu mi-a spus nimic. Încă nu mi-a spus nimic!
Ministrul si ministereasa...
