joi

O suveică a Mamei Ruţa (lu Cuculaie) a plecat să vadă lumea


aici regăseşti intregul drum şi povestea suveicii prin Europa

Bunica mea a fost, după părerea noastră (şi sor-mea e de acord), cea mai bună şi mai frumoasă femeie din lume. Era ca un înger... Mama n-o să se supere pe noi că spunem asta, deoarece i-a fost clar dintotdeauna că bătrâna a ştiut mai bine cum să ne iubească cel mai mult şi mai mult!
A murit acum şapte ani, în decembrie...  Şi a luat cu ea o părticică din sufletul nostru. Dar ne-a rămas destul, pentru că "mama Ruţă" ni l-a crescut mare, în aşa fel încât să mai rămână suficient din el de fiecare dată când se mai rupe câte o bucăţică. Anul trecut aproape că s-a înjumătăţit după ce tata a plecat şi el la ea... Dar tot ne-a rămas destul suflet cât să mergem mai departe.  La începutul toamnei, când am scotocit pe la ea prin lada de zestre am găsit într-o trăistuţă cu baieri verzi o suveică veche, cu care ţesuse zeci de ani la rând toată zestrea noastră şi a multor alţii de-ai noştriiii.



Mi-am adus aminte cum făceam lecţiile acum mai bine de 20 de ani lângă războiul ei de ţesut. Matematică: număram iţele, puişorii din desenul ce descifra modelul ţesăturii şi drumurile firelor printre "călcătură". Când povesteam de geografie, trimiteam suveica la plimbare. Într-o zi mi-a spus că i-ar plăcea ca suveica ei să vadă România în lung şi-n lat. Să vadă toată lumea cât e de harnică şi să vadă şi ea lumea cât e de frumoasă... Iar eu mi-am dorit atunci o păpuşă mare, de pluş, roşie. Şi-am avut-o. Eu una şi Ioana, sor-mea, alta!
Nu mai ai ce face prea multe pentru bătrânii tăi care se duc.  Le înrămezi fotografii vechi, le păstrezi cu sfinţenie lucrurile, te rogi pentru ei şi... îi iubeşti până la sfârşit. Sfârşitul tău, după sfârşitu lor...
M-am hotărât să mai fac ceva pentru ea, ceva la schimb pentru păpuşa roşie, anii în care ne-a iubit cel mai frumos şi sufletul pe care ni l-a lăsat: să-i împlinesc dorinţa de a plimba suveica prin lume. L-am cunoscut pe Radu, l-am împrietenit cu mine, cu bunica şi cu suveica ei şi apoi am plecat prin lume... Fiecare în felul lui. Eu cu sufletul care-mi rămase de la ea, iar el cu rucsacul în spinare, povestea în minte şi suveica în buzunarul de la piept. I-a arătat ce a ştiut el mai frumos, după care a adus-o acasă şi a pregătit-o iar de drum. Oameni dragi nouă o iau acum cu ei prin toată lumea, pentru a împlini o dorinţă a bătrânei noastre, care le veghează de sus drumul şi se bucură de fiecare poveste în parte.


AZI NOAPTE AM VISAT-O PE BUNICA...
făcea ghem o mare de fire colorate. Era în carul ei cu care mai pleca prin "lumea din jurul casei". Şi zâmbea. Nu mi-a spus nimic. Încă nu mi-a spus nimic!

duminică

potcoavele de catâr şi un neam apus de fierari



Alexandru Stângă - fierarul din Mândra

"Am potcovit vaci, bivoli, cai, măgari cu potcoava ca tocul la pantofi şi chiar papuci
Le fac la toţi ce le tribe, până oi mai putea! Când n-oi mai putea..."
Şi într-o zi n-a mai putut. Am rămas cu un mini film documentar despre o meserie, un atelier şi un om,  care azi nu mai sunt...
"Cînd n-oi mai putea, m-o va înlocui careva"...
Nu l-a mai înlocuit nimeni!


miercuri


cum a oprit trenul sa trimită o putină de brânză la minister...
De la nr. 247, familia Dan Nicolae a lu "Călugăru"

La peste 80 de ani, Cornelia are o bicicletă portocalie, iar Liţă una neagră, cu vagi urme verzi şi ruginii. Trec în sus şi-n jos pe uliţă, cu treabă, toată ziua... Muncesc mult, cresc încă animale, fac fân şi cultivă pământul. Au tonusul unuia de 30 de ani, cu ceva dureri de şale, memorie de elefant şi gură pe măsură. Cornellia îi de la Pilu. S-a măritat cu Liţă când avea doar 16 ani. El era meşter tâmplar. Câte coperişuri de case , de instituţii şi de biserici n-o făcut oare la viaţa lui? La un moment dat le-a pierdut şirul: sute!Când s-o măritat cu a lu Călugăru, ea avea 5 peţitori. El o urcat-o în car în mijlocul lui februarie (nu era vreme de sanie), i-o gătit jilţul frumos şi o plecat vinerea , cum era obiceiul, să şi facă poza aia, care rămânea apoi toată viaţa înrămată, în casă dinainte, pe peretele dinspre răsărit!


FOTOGRAFIE inedită, făcută în ziua în care colectivizarea a luat caii familiei din curte... Mama lui Liţă, se desparte cu greu de ei... a trecut prin multe: a fost închisă pentru că era rudă cu Horia Sima, acum caii, colectivizarea...

"Fratele mamii era notar. în Zalău şi apoi 30 de ani la noi. Nu i-am zis niciodată unchiule, trebuia să-i zic Domnu Notar!" zice Cornelia. Ne arată şi nişte poze de nuntă... de "domni"! Fire aprigă îşi aduce aminte şi acum de momentul în care a oprit trenul care nu staţiona niciodată în Mândra, ca să trimită o putină de brânză la minister. Ministrul de la căi ferate şi soţia lui care-şi făcea veacul prin Tokyo, au trecut de nenumărate ori pe la Cornelia lu Călugăru ...

Ministrul si ministereasa...


Perioada în care a lucrat la Cantină la UPRUC


L-or făcut şi pe Ghiţă, singurul copil, un băiat frumos, pe care-l iubesc ca pe ochii din cap... A făcut parte din echipa de aur a FC Braşov iar acum urmează pe linia tatei: conduce o firmă specializată pe tâmplărie termopan. De la el au şi doi nepoţi - pe Corina, care le pregăteşte între cele două Sfinte Mării o strănepoată şi pe Dănuţ, o mândreţe de flăcău, crescut frumos şi de un bun simţ exemplar. Toţi stau la Braşov, dar vin mereu acasă...

marţi

chicD10
Cum a fost la zilele satului
19 iulie 2009
.
Vintage fashion. Piese originale, de colecţie, adunate din satul Mândra şi scoase în lume la un eveniment marca chicD10. O adevărată istorie a costumului... Dinainte de 1920 până în zilele noastre. De la costumul popular la rochiile din anii 80... Enjoy! Bonus: un eveniment de calitate, mândru, cu cântec, joc şi voie bună...
.
.
REALITATEA TV :
.
NOVA TV:
http://impactfagaras.ro/ ( cautati in stanga sus rubrica "Emisiuni Nova Tv", accesati apoi data de 20 din calendarul care apare)
.
Tv FAGARAS:
.

luni

Vecina lu Ghioarţă - croitoreasa şi o haină de husar
De la nr 240, fam Pujdercă a lu "Ghioarţă"
Se zice că din casa asta a plecat prin tot satul neamul lui Ghioarţă. Maria şi Vasile, a treia generaţie în spate, au moştenit o casă veche, care avea încrustat în grindă anul 1714. Au stricat-o pentru că era prea ieşită în mijlocul uliţei şi trebuiau ca toate să se alinieze după un plan urbanistic gândit bine de moşii noştri de la stăpânire. Bătrânul a fost plecat în război, pe la ruşi, iar ea era croitoreasă. Făcea costume naţionale, haine groase de iarnă pentru bărbaţi. În 1927 avea carte de muncă şi specaizare: "calfă". Maşina de cusut, mai mare decât cele obişnuite, încă mai există prin "casă pe sus"!

Nu ştiu de ce, dar eu îmi aduc aminte foarte multe femei în curtea aia... Am pus o poză veche şi una de acum mai bine de 10 ani... Sunt aceleaşi femei, doar că peste timp. Nimeni nu mai trăieşte! Cea micuţă din poza veche, e vecina Sofia. Apoi în poza color ea e cea tânără, îmbrăcată în rochia deschisă la culoare... Cu mama ei, mătuşa şi una dintre verişoare! Vecina s-a măritat cu Pujdercă din Şona. Au trăit o vreme la Braşov, el a fost plecat prin Grecia şi Cipru cu serviciul. Apoi, la pensie s-au mutat acasă, înapoi. Vecina era o femeie tare harnică şi pricepută. A murit brusc, acum câteva ierni. Poate de bucurie... că se adunase toată lumea acasă de sărbători!
Au avut doar o fată, pe Lenuţa! A trăit şi ea cu Ovidiu şi Mihai (copii) la Braşov! Acum s-a întors ca maică-sa, acasă. Vecinul e bătrân şi nu mai poate merge... aşa că ea s-a relocat! Cu Amos. Un căţel ... modern, cu stăpân cu tot! Mihai e însurat, iar Ovidiu are şi el rostul lui de acum. Mai vin din când în când pe la mama, la casa de la ţară, să o vadă!
Lenuţa, mai demult, la cules de cartofi. O femei frumoasă foc! Mai jos, ultima poza a vecinei Sofia, în toamna dinnainte să moară (tot la cules de cartofi)
Să nu uit să vă spun o glumă savuroasă care circulă pe uliţă: unul din băieţii Mariei Vânătoarea, pomenită în postul anterior, o strigă pe maică-sa "Mamă vezi că o zis vecinul Muncitor să-i ţâi două kile de lapte. Şi hai până la poartă să vezi că se fugăreşte Pujdercă cu Şercăianu să se ia la bătaie!" Măria pune laptele în sticlă şi iese la poartă. Unde este savoarea glumei? Vecinul Muncitor era mort de ani buni, iar Pujdercă şi Şercăianu sunt doi bătrânei simptici care abia se mai ţin pe picioare. Pentru oamenii din sat, gluma e savuroasă. Mai ales relatată prin prisma Măriei, care obosită de atâta robotit, a căzut în plasa băieţilor...

....................................................................................................................................................................



Donaţia lor pentru colecţia chicD10 s-a potrivit de minune. Ce puteam lua din curtea unei croitorese, dacă nu o haină groasă (are peste 10 kg) de husar, cu încheieturi metalice. Verde, cu broderie şi barşon vişiniu. Nu a făcut-o ea! Au recuperat-o din podul unei case părăsite din Bod, nepoţii. Era atârnată lângă maşina de cusut. Am mai primit şi o rochie din macrame şi un şal adus acum 30 de ani din Grecia...
Gheorghe Vânătorul şi Maria Vânătoarea
De la nr 124 , fam Bera, a lu "Gheorghedidu"

La Gheorghedidu, toată lumea ştie că este un vânător în familie. Trecut bine de 70 de ani, unchiu Gheorge e un om vânjos şi sănătos. Şi asta datorită a mii de km bătuţi pe jos în sutele de partide de vânătoare. Nevastă-sa a fost poreclită acum câţiva ani, de Nelu Prostu, Maria Vânătoarea. Şi de atunci ne amuzăm cu toţii de sintagmă. Femeia nu a pus niciodată mâna pe armă... Am convins-o noi, acum, de dragul fotografiilor!


" Curtea asta o fost a bunicilor mei. Moşu o fost în război. În Galiţia, o stat prizonier pe la ruşi v-o patru ani. Când s-o întors o luat-o pe Buna şi or avut doi copchii. Pe unchiu Gheorghe, care o plecat în război şi nu s-o mai întors şi pe mama, care s-o măritat în Drum!
... În 58 am vint la Buna în sus, aici, că rămăsese sângură. În 62 m-am însurat cu Măria. Venea de mai din sus, era de-a lu Savinu! Io am lucrat pe la telefoane şi din 68 îs şi vânător. OOO, prima mea puşcă o fost un Imperator belgian. Am bătut toate pădurile din Veneţia, Grid, Perşani, Hălmeag, Felmer... Tot pe jos, pe jos... Tu femeie vezi că tre să hie nişte poze într-un săltar. Cu grupa şi cu mistreţii! Eram specialist în mistreţ. Am puşcat şi lupi şi raţe... da mistreţii or fost hăi mai tari! No, tu femeie, unde-s pozele elea? Acum am, ute, ZB-uri cehoslovace. Încă mă mai duc... Pretenul meu, Mitică a lu Macovei o murit anu trecut. Era cu aproape 20 de ani mai tinăr ca mine... Ba parcă nu chiar cu atâţia ani ... "

Îmi aduce din chimniţă o poză veche. Şi alte câteva de prin casă...
"Moşu meu ..."

"Tata socru şi cu Irimie-al Hârjului"

Aici eram pe motor cu pretenii mei. Şi acolo jos îs cu mândrenii în Făgăraş la o defilare de 1 Mai.


Şi când povesteam, se adunau cu toţii, încet, în jurul pozelor. Gheorghe Vânătorul are 2 băieţi şi o fată. Cristina i-a făcut un nepot, pe Claudiu (familia Romaşcanu locuieşte în Făgăraş), Cristinel alt nepot, pe Ionuţ (familia Bera locuieşte tot în Făgăraş), iar Mihai, doi nepoţi: pe Tudor şi pe Georgiana (ei locuiesc în Mândra, cu bunicii). Sâmbăta şi de sărbători se adună mereu cu toţii acasă. Sunt 12 suflete la masa de duminică şi ţi-i mai mare dragul să te uiţi la ei şi să stai în mijlocul lor... Oameni buni, săritori şi gospodari! Care încă mai lucrează pământul, cresc bivoliţe şi găzduiesc turişti întârziaţi prin sat...






N-au mai prea păstrat lucruri vechi... Mi-au dat însă chiar din tablourile de familie pentru colecţia mea vintage chicD10! Şi au promis că mai caută câte ceva. Mulţumesc...

joi


Mândreanca de la Muzeul de Artă
De la nr. 286 - Cornelia lu Grindei


Fiecare poveste e unică în felul ei. Azi, de exemplu, am primit un e mail de la un fost coleg de grădiniţă, Ioan Cocan… A aflat de blog şi s-a gândit să-mi dea o mână de ajutor. Nu ne-am mai văzut de peste 20 de ani, dar ne mândrim cu “acasa” noastră. Citez pasaje din mail ”… M-am gândit să contribui şi eu cu nişte poze pentru blog, cu bunică-mea: Cornelia Cocan, de la numărul 286, pe uliţa lui Grindei, cum se zice. Respectiv, stradutza paralelă cu cea care duce spre biserică. Mi-am petrecut mult timp în copilărie acolo, ai mei au şi ei o casă în Mândra şi merg aproape săptămânal. Am înţeles că pe 19 e un târg, ziua satului sau ceva, din păcate am o nuntă, aici, în Bucureşti, pe 18 şi e cam complicat să ajung... Am văzut-o pe bunică-mea şi la Muzeul de Artă şi am fost mândru de ea. Au venit atunci la ea mai multe fete ce studiază etnologie şi folclor. Îşi mai scrie cu ele, se mai sună... Mi-a dat şi mie nişte poze, iar cele electronice le am de la o profesoară. Cea care le-a coordonat pe studente! Cu Vichente a lu Dugălenci, din ultima postare, cred că eram rude… din ce îmi aduc aminte. Mergeam la meciuri la el, avea nu ştiu ce antenă şi se prindeau meciurile de pe posturi internaţionale. Prin '86, cred!

Pita în troacă, pregătită să intre în cuptor şi apoi gata de bătut cu secerea, ca să iasă coaja fină, să poată să o mânce şi "domnii"

Ăsta este aproape un moment de tandreţe, pentru fiecare copil care a avut o bunică la ţară. Vă aduceţi aminte când îşi aranja mama părul albit de vreme şi atâtea griji şi îşi prindea cheaptănu cu din ce în ce mai puţini dinţi? Apoi îşi punea o cârpă de in, uşoară şi pleca iar la treabă.

Cu fetele care au fost la ea acasă, la documentare pentru materialul de la Muzeul de Artă. Le-a îmbrăcat în costume populare, le-a cântat cântece vechi, cum mai cântă şi azi la "doamna Zară la şezătoare", le-a dat scoverzi şi rachiu!

Cu bărbatul dumneaei, nea Cornel a lu Grindei, după care mândrenii au botezat şi uliţa pe care bătrâna a rămas singură, văduvă şi cu dor de copchii şi nepoţi...