unchiu Liţă a lu Călugăru...

Ne a sunat pe la amiază în Ajunul Crăciunului... Am ridicat receptorul şi am auzit un glas bătrân, tremurat, cum cânta: "Steaua sus răsare, ca o taină mare... " Două versuri, continuate rugător de un: "fetelor, nu veniţi să mă colindaţi"? Mi au dat lacrimile instantaneu, am luat un teanc de poze vechi sub braţ, pe soră mea şi am plecat la el. Unchiu Liţă are 85 de ani şi e unul dintre cei mai lucizi, inţelepţi şi echilibraţi bătrâni pe care i am cunoscut. Mătuşa Cornelie s a prăpădit în primăvară şi el a rămas singur. E fratele bunicii noastre, pe care am iubit o ca pe ochii din cap. De fiecare dată parcă o vedem pe mama Ruţă în spatele chipului său cu aceleaşi riduri, aceeiaşi ochi, acelaşi zâmbet... Ne uităm la el cu drag şi teamă, de fiecare dată... că poate să fie ultima dată! 

Habar n am cu ce poveste să încep... Am stat mai bine de două ceasuri cu el. La fiecare 10 minute întreba: " no unde o hi stând Dănuţ, că tre să ghie de la Braşov. No lasă, nu l sunăm, să nu l năcăjim, cine ştie ce treabă o hi mai având" Şi până o ajuns Dănuţ, nepotul, ne-am tot povestit...

cum a început să facă primele coperişe...
" Tata o fost dulgher şi mi-o făcut carte de ucenic şi mie, apoi m-o trimis la şcoala de maistri din Reşiţa. Eram 40 acolo... băieţi deştepţi! Nu mă duceam mereu, doar din când în când, ca un fel de fără frecvenţă, ori cum i zice...  Între timp mă băgasem ucenic la un maistru de coperişe, ungur, din Şercaia. Io, cu tată-to Valeri (care era meşter mare în făcut războaie de ţesut), cu Alexandru Cocan (a lu Cătănuţă), Chima Ion şi Alexandru Taflan (a lu Şofron). Nu crez să hie vo casă pin sat să nu aibă coperişu făcut de noi... a, ba ia, erau unele făcute de italieni înăinte de război! Într-o zi, ne-am apucat cu unguru să facem casa lu popa Dadu, Dumnezău să-l ierte! Şi, la un moment dat, maistru n-o mai apărut v o trei zile. Pe noi popa ne ţinea degeaba cu mâncare şi beutură, doar-doar apare şi  gătăm treaba... După trei zile am zis: " îl bag in pizda măsii de ungur, mă apuc io să fac coperişu"... Îmi părea rău de el, ce-i drept, că era şi mester şi om de omenie, da ne-am apucat! Într-o zi, când puneam căpriorii, am văst o maşină că s-o oprit mai încolo (atunci, când trecea o maşină pe drum, toată lumea ieşa la poartă, că era foarte rare) Băieţii o zis: " No Călugăre, ai încurcat-o, ute c-o vint unguru!" M-am coborât la el cu capu plecat, da m-o luat în braţe şi mi-o zis: " am ştiut io, am ştiut io măi Niculiţă că te poci lăsa în locu meu. Îs cam beteag şi n-oi mai putea, apucă te tu de treabă şi Dumnezău să-ţi ajute!" Şi m-am apucat: luam măsuri, făceam cornorare, de toate. Mă înţelegeam cu băieţii şi cu preceptorii, cîştigam muuuulţi bani. Veneau la mine din toate satele şi mi ziceau: " Am auzit de matale, hai să ne faci ba o şură, ba un saivan, ba o biserică, ba un colectiv. " Am făcut, poate, mii şi mii! Acum 50 de ani un coperiş costa 1000-2000 de lei. Şi erau bani grei. Io copeream o casă în 3-4 zile. Luam şi copchii cu noi la lucrări mai mari... La şcoală, la Reşiţa, toţi profesorii şi colegii mă iubea. Când era o întrebare mai grea toţi să uita la mine. Într-o zi o vint un profesor cu o problemă şi ne-o zis că, dacă vrem să ne facem maiştri, tribe s-o rezolvăm " Ai 100 de lei, trebuie împărţiţi în 10 plicuri, în aşa fel încât, dacă vine un muncitor şi îţi cere orice sumă, tu să-i poţi da exact, fără să iei dintr un plic sau altu!" N am ştiut niciunu, nici heilalţi profesori. Am plecat năcăjit acasă, da dimineaţa m am întors cu răspunsu (am pus intr-un plic 1 leu, in al doilea 2 lei, in al treilea 4 lei - că dacă-mi cerea muncitorul 3 lei ii dădeam plicul 1 si 2, care insumat aveau 3 lei... şi tot aşa până la 10 plicuri si 100 de lei) Atunci s-o năpustit un profesor pe mine şi m-o luat în braţe: " Mă Dane, mă băiete mă, ce cap ţ o dat Dumnezău Drăguţu!" Mă uit acuma că o trecut 50 de ani şi abghia de primăvara trecută s-or apucar rumânii noşti să schimbe coperişele mele cu hele de tablă, care să poartă acuma. Şi tot mă mai cheamă să-mi dau şi io o părere. Din respect crez... numa că de urcat pe coperiş mă urc tot mai greu, că-s trecut de 85 de ani! Şi parcă acuma poci muri liniştit, că mi s-o dus vremea şi mi-am îndeplinit misia pe pământul ista ..."  

povestea cu străbunicul Ion, slugă la popa din Şona...

Ştii că tată-to hăl bătrân, Ion, străbunicul vostru, o fost slugă la popa din Şona? No stăi să vă spui, apopo de asta, o poveste... zice că, de Crăciun, părintele o ţânut predică să se iubghiască toţi oamenii şi dacă ai două haine să dai una la săraci. Dupa slujbă, preoteasa o plecat, ca femeile, înăinte, acasă. Când o ajuns popa şi o vrut să-şi schimbe haina, nu mai avea cu ce." Păi am dat o la un amărât, doar n-ai zis tu, bărbate, că dacă ai două haine, una să o dai"... " Tuuuuuuu, nu noi, eilalţi! Eilalţi, nu noi!!! " Am râs... "Stăi să vă mai zic: Ion ii zicea lu Chiva (străbunica voastră, mama lu tată-to Valeri) să încuie poarta, că mai mâncau găluşte (sarmale) în post şi să nu se facă de minune în sat! Atunci nu ţâneam porţile încuiate deloc, decât când nu eram acasă... aşa că, dacă cerca cineva la poartă şi era încuiat, sigur ai voştri mâncau! Le plăcea tare mult sarmalele "