Mama Ieta şi jindarii de unguri

povestea cu mândrenii şi jindarii de unguri

Lu Maica (mama lu mama) îi plăcea să ne povestească despre grofi. La noi în hotar erau doi astfel de moşieri: la fermă în deal, către Şercaia era un grof ungur, iar la Valea Oltului era un sas, Steinburg. Nu mai ştiu exact când, că nu mai ţâu minte, crez că atunci cu primu război mondial, când or trecut soldaţii pe aici, grofu ungur o fugit şi o rămas moşia pustie. Atunci toţi mândrenii s-or luat şi s-o dus în deal şi o luat fiecare ce-o apucat: o funie, un dulap, un covor, haine, foastăne. Maica povestea că o luat o sobă, că n-avea! Ai nostri zic că de atunci, de când o ridicat la sobă, s-o betejit şi din asta i s-o tras mai târziu moartea! Numa că minteni, aşa o hi  fost soarta lumii, ungurii s-o întors îdărăt! Şi să vezi cum povestea Maica mea că în tot satu duduia cuptoarele de pită de se făcuse un fuuuum... N-aveau unde să ascundă ce luaseră de la grof şi ardeau. Minteni or vint jandarii de unguri, eia cu pene la căciulă, care erau aşa de fioroşi de femeile când i vedea să pişau pe ele de frică. Intrau în curţi, întorceau tot cu curu-nsus şi strigau: " Ce furat, unde pitulat?" Noroc că au ars tot, altfel, dacă i prindeau i puşcau, că jindarii de unguri n-avea nici o lege "

povestea cu Taica plecat în America

‎"Taica  tatăl mamii), era dintr o familie cu trei băieţi: unu o rămas acasă, unu s-o dus la şcoală şi pe Taica l-or trimes ai lui la America, să facă bani ca să ţâie pe frate-su la şcoala de advocaţi. O plecat cu Missler şi o făcut pe drum mai ghine de 6 săptămâni, cum să făcea atuncea. Când o ajuns în port, o vint un patron de acolo, american, şi l-o ales să lucre pentru el. S-or tomnit şi Taica o fost cumsăcade şi bun de treabă. Cînd o adunat bani grei (era vorba aia: mia de dolari şi drumul), o zâs că pleacă acasă, cum i-o fost socoteala cu ai lui. Patronu i-o făcut cadou un ceas scump de buzunar şi i-o zis să rămâie acolo, că i-o dă şi pe fică-sa de nevastă... Că Taica să cam plăcea cu ea! Da tot o plecat, să-şi ţâie vorba cu ai lui de acasă. Pe drumu de întoarcere, l-o apucat regretu şi, cum era iute la mânie, o dat cu ceasu de vapor şi l o stricat... ute că nu mai am ceasu că l-o aruncat copchii, da l-am păstrat mult timp că-mi aducea aminte de povestile lu Taica cu America şi de cum îmi cânta romanţa aia cu " pe umeri pletele-i curg râu", pe care o învăţase pe vapor. Apăi s-o întors acasă, s-o însurat cu Măriuţa - mumă-sa lu Rora, apăi s-o divorţat şi s-o căsătorit cu Rafira şi or avut un singur copchil: pe Cornelia, mama mea"      

povestea despre oameni si conştiinţe sănătoase

 "Vai ce lume era mai demult... mai lipsită, mai fără carte, da credincioasă şi omenoasă. Primăvara, cum să îndrepta prima oară timpul, toată lumea ieşea la căi pe hotare, cu năsip. Cine avea animale cu carele şi făcea prisme, cine nu, tindea cu mânile. Nu aştepta nimeni să-i facă primăria la poartă. Puneam chetriş pe drum, coseam şi curăţam pe lângă vale, puneam flori..."

povestea cu jucăriile copiilor acum 70 de ani
" Noi copchiii n-aveam jucării, ne făceam păpuşi când curăţam toamna cucuruzu. Puneam la pănuşă o zdrănţică şi ne cumpărau ai noşri de la ţâganii cu corfe nişte coşuleţe mici , pe care le făceau special pentru fetiţe, în care ne ţîneam "păpuşelele de cucuroz" Era mai lipsită lumea, când aduna un ban cumpăra locuri, nu păpuşi... şi ute că am crescut frumos şi sănătos şi la trup şi la minte, n-am dat în cap la nimeni! "

 povestea cu ticăloşia comunismului

" Întăi am fost agricultori adevăraţi. Am iubit pământul şi animalele cum scrie la Cartea Sfântă. Ne-o fost tare drag lucru, câmpul, oamenii, ghitele... Eram tare fericiţi în liniştea noastră, cu toate lipsurile. Făceam ce ne plăcea cel mai mult. Până într-o zi, când o vint colectivul şi ne-o dat peste cap. Cu totul. Pe toţi, pentru totdeauna. Nici acum nu ne-am revenit cum tribe. Şi nici nu ne-om mai reveni. Ne-o dat în cap aşa de rău, de acum, când ne-am ridicat de jos, am rămas ameţiţi şi cu toate bolile comunismului rămase în noi! Ute că anumite poveşti le-am şi uitat. Comuniştii o băgat o frică în noi, de nici să ne mai gândim nu ne gândeam. Îngropam tot şi din mintea noastră. Că Doamne fereşte să scapi o vorbă cum nu tribuia, că nu mai vedeai soarele. Nejudecat! Vai cât or mai pătimit şi ai nosti de aici de pe curte, neamu lu Liţă. Ne feream ca de foc... Bătrânii or ars tot, de frica percheziţiilor. Şi ute că acum unele lucruri le-am îngropat în minte aşa de bine atunci că nu le mai putem dezgropa. N-o luat pe destui de nu i-o mai văst nimeni niciodată? Ticălos o mai fost comunismul ăsta"

povestea cu colectivizarea
" După ce ne-o luat Colectivul tot, ne-am aciuit pe unde am putut. Am lucrat 10 ani eu la grădina de legume şi Liţă brigadier, că avea scoala de la Blaj... Toate ale noastre erau ale statului. Ale colectivităţii. Doamne cât am mai plâns la început... aveam pocim în câmp, cât să lucrăm ca robii degeaba. Pita era pe cartelă, uleiul la fel... Eram împărţiţi pe echipe şi pe brigăzi şi fiecare lucru avea punctajul lui. Toamna eram retribuiţi cu câte ceva, dar cu ce luam de acolo trebuia să facem contract de porc (sa-l îngrăşăm peste 90 de kg) şi să-l ducem pe mai nimic: 10 bani kilu - nici cărăuşu care ni-l transporta la centrele de colectare nu-l puteam plăti. Erau primari membrii de partid, care trebuiau să respecte regulile: Pandrea, Şuşu, Ovesea!

poveste hazlie cu un ceapist
" Mult timp, preşedinte de CAP o fost domnu Bâja, un om tare pontos. Primea mereu controale care verificau câmpurile, să fie săpate şi îngrijite, ca producţia să fie pe măsură. O dată l-o întrebat unu d-esta de la partid, mai tinăr, cum i câmpu de pe hotaru Mândrii. O răspuns: i frumoooos. Tot o floare: numa rapiţă şi vineţele" (n.r. buruieni:)

încă o poveste hazlie cu un ceapist
" Într-o vreme am lucrat mult la gogoaşe aici pe dealurile din jurul bisericii. Aveam paznici după noi. Îl ţâu minte ca acum pe Lionte Cocan (tată so lu Trăian a lu Vetu). Era bătrân şi ponivos rău. Într-o sară veneam din câmp mai multe femei, pin fundu grădini pe la Cuculaie, cu cîte o corfiţă de gogoaşe (mai luam şi noi de-elea mai mari, că doar era de pe pământul nostru, din munca noastră - n-am considerat-o niciodată furt, chiar daca ne ascundeam de paznici) Nevoia ăsta bătrân ne-o fi văst cu benoclu şi ne-o ţinut calea, ascuns în acheţi. Şi după ce am intrat în grădină, în liniştea aia şi cu toată tensiunea comunismului adunată în noi, s-o auzit o dată: stăăăăi! Ne-am băgat de spaimă toate cu capul în pălan la Dugălenci, până să ne dăm sama cine era. Da dup-aia l-am ocărât că ne-o spăriat aşa tare şi ne-am văst de drum! Dar el s-o dus la primărie şi o scris în raport: "Cînd am ieşit şi-am strigat o dată, le-am făcut de s-or pişat pe ele de frică"

Lisaveta lu Şercăianu