de poveste...

Inceput de decembrie cu povesti...

o tură prin sat

Inceput de decembrie 2010... "mizguie" încet! O luăm la pas prin sat şi pătrundem dincolo de porţile care ascund, fiecare, o altă poveste. Bătrânii nu mai văd la fel de bine ca pe vremuri şi aplecaţi de spate, incearcă să ghicească, din pragul casei, cine le calcă în bătătură...  Musafiri cu chef de trăncănit vin rar, aşa că îşi dau si ei cu părerea, pînă să apuc să deschid gura să le spun că am venit doar să povestim: " Bună zâua, ute no ce latră prăpăditu ăsta de câne, că nu ne intelegem - taci mă, tu ţi grijania mumetii. Tica maichii, eşti cu Lumina? Stăi să-mi iau ochelarii". Sau: "Am auzit că umblă o fată prin sat şi ne ntreabă de Horia Sima. Am vint iute din vecini să vă spui că şi tata-l meu o fost închis şi-am chinuit tare mult "... Sau:  "ori eşti din eia care adună bani pentru copchii betegi? N am dragă, că eştia îşi bate joc de noi bătrânii. Să ţi dea Băsescu"... Ori:  " Fata maichii io nu mai declar şi gîştele estea la recesământu agricol! Să-ţi spui di ce: că oricum vreau să le tai, şi să nu ni le mai puie la impozit degeaba. Auzi, bărbatu mi o zice că dacă văd eştia câte ore muncim noi pe zi, nu ca puturoşii eia de pe la Bucureşti, ne scade din pensie. Ori să scriem în recesământ mai puţine ore lucrate ?"

 - Tanti Leana lu Sima lucra la nişte "cioci"  (papuci de casă croşetaţi, ascuţiţi în faţă şi cu păslă cusută pe talpă)

- Tanti Victoria lu Zdrăilă făcea reţe mari, cât palma. Se chinuise cu lupa să scoată modelul dintr o revistă veche, numa să-i facă la nepoată o faţă de masă faină de sărbători.

- Ai lu Micu erau amândoi prin şură. Reparau "coperişu să nu i bată zăpada". Ii sunase Mihai, nepotul hăl mic, care plecase la o specializare de o lună în Germania, că pe acolo e neaua de 1 metru. "Precis vine-ncoace zăpada aia!" Fata lor a dat o fugă până în America, să fie lângă Fănel, ălălalt nepot, a cărei nevastă urmează să nască...

- Mihai a lu Gheorge Didu mă păcăleşte : "La Muncitor nu intra, că i plecat la băi" (bietul Muncitor, lăutarul satului, a murit de ani de zile... am râs amar cu toţii )

...

Şi tot aşa, din poartă în poartă... Cîteva le-am găsit închise. Unele case pustii - puţine, ce i drept - mulţumesc lui Dumnezeu... Dar cele mai multe cu suflete calde, pâine pusă la dospit, spirite româneşti, adevărate, gata să ţi povestească "şi laptele care l au supt". De peste tot am ieşit încărcată cu poveşti şi zâmbind. Uneori, după ce mi povestiseră toată viaţa lor, când mă "petreceau" pănă la poartă, auzeam în urmă: "Ştii a cui îi fata?" " Nu! " "I-a lu Ionică a lu Cuculaie, crez că hai mare..." " Vai tu copchilă, tu erai? Bată te norocu să te bată, că nu te am cunoscut. Suntem bătrani şi ponivoşi, ce să ne ştim face! Stăi să-ţi aduc nişte scovărzi... am învăţat să le fac de la mumă ta Ruţă, Dumnezău s-o ierte! D-elea cu lapte acru! Ori posteşti?!"