" Eu sunt de aici si trebuie sa demonstrez ce se poate face intr-o tara unde se zice ca nu se poate face nimic "

joi

inmormantare...

un priveghi, un necrolog, o "mormantare"

28 aprilie 2010. Un batran de 86 de ani sta pe un scaun langa sicriul nevestei. In curte. Ploua peste el... Lume multa, batrane imbracate in negru care alearga de colo colo sa puna prosoape la colacii preotilor, sa sparga cana de sub coparseu, sa pregateasca marul pentru nanase, sa scrie pomelnicul si necrologul (aici cele mai importante sunt biografia scurta si ramasul bun. Fereasca Dumnezeu sa uiti pe careva: copii, nepoti, stranepoti, frati, surori, veri si verisoare, nasi, fini, cuscrii, cumnati, prieteni, vecini) Unchiu Lita sta langa sicriu. Ploua. Apa i se prelinge de pe sapca pe obraz. Nu simte. 


Matusa Cornelia lu Calugaru a murit frumos, in somn, intre Pasti si Rusalii, exact ca parintii ei. Ploua tare, semn ca i pare rau. Au trait amandoi in curtea asta 61 de ani. Bune si rele. Cei tineri plang si ei. Cu o noapte in urma, la priveghi, batranii povesteau ce femeie harnica o fost Cornelia, ce barbatoasa, ce gura "iute"avea si cum isi iubea baiatul, nepotii si stranepoata. Lasase hainele de moarte pregatite intr o fata de perna batraneasca, cu rosu. Pentru cand o fi... avea o ie tesuta cu matase si surt cu "bojori". O femeie "colonel", frumoasa, pontoasa, harnica. Mergea pe bicicleta, avea pisici, catei, purcei, mai pusese doua cloci, vaca statea sa fete, se pregatea sa cumpere carucior si patut nou pentru stranepoata, avea planuri pentru toata lumea in urmatorii 250 de ani:) Pana intr o zi... Am scris pe panglica de la coroana: "Nu te vom uita niciodata"! Pentru ca i greu sa uiti o femeie ca ea!
Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

2 comentarii:

  1. Of of...parca nu-mi vine sa cred:(. Vecina mea...ii simt lipsa. Chiar imi pare rau... Ma bucur ca ai scris cate ceva despre ea...e foarte frumos:X. Eu nu am fost la inmormantare si,citind aceste randuri...parca ma aflam acolo...cu lacrimi in ochi.....
    Alexandra Comsa(246)

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi amintesc de ea...mereu cand merg in gradina. Parca as mai vrea sa o aud cum il striga pe Nenea Lita...cand aduna castravetii, cand ne povestea despre nepotii ei...pe care ii iubeste mult. Totusi, a trecut atata timp, dar inca nu ma pot obijnui cu gandul ca nu mai este. Era tot timpul acolo, in curte, mergeam dupa lapte...imi placea sa povestesc cu ea, tin minte ca le dadea mancare la pisici...erau multe si imi zicea ca s-a saturat de ele si sa mai iau si eu una sau doua. Era o femeie puternica, sprintena si cred ca nimanui nu i-a trecut prin minte ca s-ar fi putut duce atat de repede, asa pe neasteptate... Si cum ai spus si tu, Alina...e greu sa uiti o femeie ca ea. Sa se odihneasca-n pace! Alexandra Comsa

    RăspundețiȘtergere