poveste din vad...

Un baston, bocancii şi felinarul CFR

Duminică am dat întrun pod prăfuit peste un felinar de CFR... apoi peste o pereche de bocanci vechi de schiuri şi... un baston. Povestea lor am adunat-o seara, de pe uliţă. Nu e din Mândra, e dintrun sat vecin, în care am ajuns pentru că nişte prieteni au cumpărat acolo o casă veche. Moşu Marcu a fost o viaţă întreagă ceferist. A murit de bătrâneţe, sănătos tun. Pentru că în fiecare dimineaţă, înaine de a se crăpa de ziuă, bătea kilometrii buni până la calea ferată, să se salute cu meşterii de pe locomotivă. Şi acasă înapoi! Şi tot aşa, iar şi iar... Iarna se ducea cu schiurile, iar vara desculţ. Când a îmbătrânit şi a ieşit la pensie şi-a cumpărat un baston nou de la târgul din Hălmeag şi continua să meargă la „linii”, cu felinarul. Lumea din sat zicea că o să închidă ochii acolo, la gară, atât îi era de dragă. A murit de bătrâneţe, întro noapte. Pur şi simplu nu s-a mai trezit să meargă să salute locomotiva neagră, care şi-a continuat drumul ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Felinarul, bocancii, bastonul şi... povestea, le-am recuperat pe toate după zeci de ani de uitare într-un pod prăfuit şi fac parte acum din colecţia de „antichităţi, fashion şi artă populară ”!