Jurnal de mandra

noreply@blogger.com (zarali) — Tue, 05 Jan 2010 08:36:00 +0000

IARNA PE... ULIŢE

MAI MULTE IMAGINI AICI http://localitateamandra.blogspot.com/2010/01/iarna-pe.html

noreply@blogger.com (zarali) — Thu, 31 Dec 2009 13:09:00 +0000

CALENDARUL DE CEAPĂ...

Aşa aflau bătrânii cum o să fie vremea peste an

toată povestea .... AICI

noreply@blogger.com (zarali) — Fri, 25 Dec 2009 20:25:00 +0000

Cum se taie porcul de sărbători în Mândra

toate detaliile acestei povesti AICI

UN MINI FILM DOCUMENTAR AICI

noreply@blogger.com (zarali) — Thu, 05 Nov 2009 15:42:00 +0000

O suveică a Mamei Ruţa (lu Cuculaie) a plecat să vadă lumea

http://www.suveicachicd10.blogspot.com/

aici regăseşti intregul drum şi povestea suveicii prin Europa

Bunica mea a fost, după părerea noastră (şi sor-mea e de acord), cea mai bună şi mai frumoasă femeie din lume. Era ca un înger... Mama n-o să se supere pe noi că spunem asta, deoarece i-a fost clar dintotdeauna că bătrâna a ştiut mai bine cum să ne iubească cel mai mult şi mai mult!

A murit acum şapte ani, în decembrie... Şi a luat cu ea o părticică din sufletul nostru. Dar ne-a rămas destul, pentru că "mama Ruţă" ni l-a crescut mare, în aşa fel încât să mai rămână suficient din el de fiecare dată când se mai rupe câte o bucăţică. Anul trecut aproape că s-a înjumătăţit după ce tata a plecat şi el la ea... Dar tot ne-a rămas destul suflet cât să mergem mai departe. La începutul toamnei, când am scotocit pe la ea prin lada de zestre am găsit într-o trăistuţă cu baieri verzi o suveică veche, cu care ţesuse zeci de ani la rând toată zestrea noastră şi a multor alţii de-ai noştriiii.

Mi-am adus aminte cum făceam lecţiile acum mai bine de 20 de ani lângă războiul ei de ţesut. Matematică: număram iţele, puişorii din desenul ce descifra modelul ţesăturii şi drumurile firelor printre "călcătură". Când povesteam de geografie, trimiteam suveica la plimbare. Într-o zi mi-a spus că i-ar plăcea ca suveica ei să vadă România în lung şi-n lat. Să vadă toată lumea cât e de harnică şi să vadă şi ea lumea cât e de frumoasă... Iar eu mi-am dorit atunci o păpuşă mare, de pluş, roşie. Şi-am avut-o. Eu una şi Ioana, sor-mea, alta!

Nu mai ai ce face prea multe pentru bătrânii tăi care se duc. Le înrămezi fotografii vechi, le păstrezi cu sfinţenie lucrurile, te rogi pentru ei şi... îi iubeşti până la sfârşit. Sfârşitul tău, după sfârşitu lor...

M-am hotărât să mai fac ceva pentru ea, ceva la schimb pentru păpuşa roşie, anii în care ne-a iubit cel mai frumos şi sufletul pe care ni l-a lăsat: să-i împlinesc dorinţa de a plimba suveica prin lume. L-am cunoscut pe Radu, l-am împrietenit cu mine, cu bunica şi cu suveica ei şi apoi am plecat prin lume... Fiecare în felul lui. Eu cu sufletul care-mi rămase de la ea, iar el cu rucsacul în spinare, povestea în minte şi suveica în buzunarul de la piept. I-a arătat ce a ştiut el mai frumos, după care a adus-o acasă şi a pregătit-o iar de drum. Oameni dragi nouă o iau acum cu ei prin toată lumea, pentru a împlini o dorinţă a bătrânei noastre, care le veghează de sus drumul şi se bucură de fiecare poveste în parte.

AZI NOAPTE AM VISAT-O PE BUNICA...

făcea ghem o mare de fire colorate. Era în carul ei cu care mai pleca prin "lumea din jurul casei". Şi zâmbea. Nu mi-a spus nimic. Încă nu mi-a spus nimic!

noreply@blogger.com (zarali) — Sun, 25 Oct 2009 23:24:00 +0000

potcoavele de catâr şi un neam apus de fierari

Alexandru Stângă - fierarul din Mândra

"Am potcovit vaci, bivoli, cai, măgari cu potcoava ca tocul la pantofi şi chiar papuci

Le fac la toţi ce le tribe, până oi mai putea! Când n-oi mai putea..."

Şi într-o zi n-a mai putut. Am rămas cu un mini film documentar despre o meserie, un atelier şi un om, care azi nu mai sunt...
"Cînd n-oi mai putea, m-o va înlocui careva"...
Nu l-a mai înlocuit nimeni!

vedeti filmuletul AICI
http://www.youtube.com/watch?v=NtPPdaEGX1E

noreply@blogger.com (zarali) — Wed, 29 Jul 2009 18:47:00 +0000

cum a oprit trenul sa trimită o putină de brânză la minister...

De la nr. 247, familia Dan Nicolae a lu "Călugăru"

La peste 80 de ani, Cornelia are o bicicletă portocalie, iar Liţă una neagră, cu vagi urme verzi şi ruginii. Trec în sus şi-n jos pe uliţă, cu treabă, toată ziua... Muncesc mult, cresc încă animale, fac fân şi cultivă pământul. Au tonusul unuia de 30 de ani, cu ceva dureri de şale, memorie de elefant şi gură pe măsură. Cornellia îi de la Pilu. S-a măritat cu Liţă când avea doar 16 ani. El era meşter tâmplar. Câte coperişuri de case , de instituţii şi de biserici n-o făcut oare la viaţa lui? La un moment dat le-a pierdut şirul: sute!Când s-o măritat cu a lu Călugăru, ea avea 5 peţitori. El o urcat-o în car în mijlocul lui februarie (nu era vreme de sanie), i-o gătit jilţul frumos şi o plecat vinerea , cum era obiceiul, să şi facă poza aia, care rămânea apoi toată viaţa înrămată, în casă dinainte, pe peretele dinspre răsărit!

FOTOGRAFIE inedită, făcută în ziua în care colectivizarea a luat caii familiei din curte... Mama lui Liţă, se desparte cu greu de ei... a trecut prin multe: a fost închisă pentru că era rudă cu Horia Sima, acum caii, colectivizarea...

"Fratele mamii era notar. în Zalău şi apoi 30 de ani la noi. Nu i-am zis niciodată unchiule, trebuia să-i zic Domnu Notar!" zice Cornelia. Ne arată şi nişte poze de nuntă... de "domni"! Fire aprigă îşi aduce aminte şi acum de momentul în care a oprit trenul care nu staţiona niciodată în Mândra, ca să trimită o putină de brânză la minister. Ministrul de la căi ferate şi soţia lui care-şi făcea veacul prin Tokyo, au trecut de nenumărate ori pe la Cornelia lu Călugăru ...

Ministrul si ministereasa...

Perioada în care a lucrat la Cantină la UPRUC

L-or făcut şi pe Ghiţă, singurul copil, un băiat frumos, pe care-l iubesc ca pe ochii din cap... A făcut parte din echipa de aur a FC Braşov iar acum urmează pe linia tatei: conduce o firmă specializată pe tâmplărie termopan. De la el au şi doi nepoţi - pe Corina, care le pregăteşte între cele două Sfinte Mării o strănepoată şi pe Dănuţ, o mândreţe de flăcău, crescut frumos şi de un bun simţ exemplar. Toţi stau la Braşov, dar vin mereu acasă...

noreply@blogger.com (zarali) — Tue, 21 Jul 2009 13:09:00 +0000

chicD10

Cum a fost la zilele satului

19 iulie 2009

.
Vintage fashion. Piese originale, de colecţie, adunate din satul Mândra şi scoase în lume la un eveniment marca chicD10. O adevărată istorie a costumului... Dinainte de 1920 până în zilele noastre. De la costumul popular la rochiile din anii 80... Enjoy! Bonus: un eveniment de calitate, mândru, cu cântec, joc şi voie bună...

intreg evenimentul pe blogul oficial al comunei: http://localitateamandra.blogspot.com/search/label/Cum%20a%20fost%20la%20zilele%20MÃ¢ndrei%20-%202009

REALITATEA TV :

http://www.realitateabrasov.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=18597:BĂI-DE-MULŢIME---Şeful-senatului-a-făcut-băi-de-mulţime-ieri--în-judeţul-nostru--_2009-07-20-06-29-16&catid=2:politica&Itemid=11

NOVA TV:

http://impactfagaras.ro/ ( cautati in stanga sus rubrica "Emisiuni Nova Tv", accesati apoi data de 20 din calendarul care apare)

Tv FAGARAS:

http://www.tvfagaras.ro/in-vizita-la-fiii-satului-i.html

http://www.tvfagaras.ro/in-vizita-la-fiii-satului-ii.html

noreply@blogger.com (zarali) — Mon, 13 Jul 2009 18:17:00 +0000

Vecina lu Ghioarţă - croitoreasa şi o haină de husar

De la nr 240, fam Pujdercă a lu "Ghioarţă"

Se zice că din casa asta a plecat prin tot satul neamul lui Ghioarţă. Maria şi Vasile, a treia generaţie în spate, au moştenit o casă veche, care avea încrustat în grindă anul 1714. Au stricat-o pentru că era prea ieşită în mijlocul uliţei şi trebuiau ca toate să se alinieze după un plan urbanistic gândit bine de moşii noştri de la stăpânire. Bătrânul a fost plecat în război, pe la ruşi, iar ea era croitoreasă. Făcea costume naţionale, haine groase de iarnă pentru bărbaţi. În 1927 avea carte de muncă şi specaizare: "calfă". Maşina de cusut, mai mare decât cele obişnuite, încă mai există prin "casă pe sus"!

Nu ştiu de ce, dar eu îmi aduc aminte foarte multe femei în curtea aia... Am pus o poză veche şi una de acum mai bine de 10 ani... Sunt aceleaşi femei, doar că peste timp. Nimeni nu mai trăieşte! Cea micuţă din poza veche, e vecina Sofia. Apoi în poza color ea e cea tânără, îmbrăcată în rochia deschisă la culoare... Cu mama ei, mătuşa şi una dintre verişoare! Vecina s-a măritat cu Pujdercă din Şona. Au trăit o vreme la Braşov, el a fost plecat prin Grecia şi Cipru cu serviciul. Apoi, la pensie s-au mutat acasă, înapoi. Vecina era o femeie tare harnică şi pricepută. A murit brusc, acum câteva ierni. Poate de bucurie... că se adunase toată lumea acasă de sărbători!

Au avut doar o fată, pe Lenuţa! A trăit şi ea cu Ovidiu şi Mihai (copii) la Braşov! Acum s-a întors ca maică-sa, acasă. Vecinul e bătrân şi nu mai poate merge... aşa că ea s-a relocat! Cu Amos. Un căţel ... modern, cu stăpân cu tot! Mihai e însurat, iar Ovidiu are şi el rostul lui de acum. Mai vin din când în când pe la mama, la casa de la ţară, să o vadă!

Lenuţa, mai demult, la cules de cartofi. O femei frumoasă foc! Mai jos, ultima poza a vecinei Sofia, în toamna dinnainte să moară (tot la cules de cartofi)

Să nu uit să vă spun o glumă savuroasă care circulă pe uliţă: unul din băieţii Mariei Vânătoarea, pomenită în postul anterior, o strigă pe maică-sa "Mamă vezi că o zis vecinul Muncitor să-i ţâi două kile de lapte. Şi hai până la poartă să vezi că se fugăreşte Pujdercă cu Şercăianu să se ia la bătaie!" Măria pune laptele în sticlă şi iese la poartă. Unde este savoarea glumei? Vecinul Muncitor era mort de ani buni, iar Pujdercă şi Şercăianu sunt doi bătrânei simptici care abia se mai ţin pe picioare. Pentru oamenii din sat, gluma e savuroasă. Mai ales relatată prin prisma Măriei, care obosită de atâta robotit, a căzut în plasa băieţilor...

....................................................................................................................................................................

Donaţia lor pentru colecţia chicD10 s-a potrivit de minune. Ce puteam lua din curtea unei croitorese, dacă nu o haină groasă (are peste 10 kg) de husar, cu încheieturi metalice. Verde, cu broderie şi barşon vişiniu. Nu a făcut-o ea! Au recuperat-o din podul unei case părăsite din Bod, nepoţii. Era atârnată lângă maşina de cusut. Am mai primit şi o rochie din macrame şi un şal adus acum 30 de ani din Grecia...

noreply@blogger.com (zarali) — Mon, 13 Jul 2009 16:10:00 +0000

Gheorghe Vânătorul şi Maria Vânătoarea

De la nr 124 , fam Bera, a lu "Gheorghedidu"

La Gheorghedidu, toată lumea ştie că este un vânător în familie. Trecut bine de 70 de ani, unchiu Gheorge e un om vânjos şi sănătos. Şi asta datorită a mii de km bătuţi pe jos în sutele de partide de vânătoare. Nevastă-sa a fost poreclită acum câţiva ani, de Nelu Prostu, Maria Vânătoarea. Şi de atunci ne amuzăm cu toţii de sintagmă. Femeia nu a pus niciodată mâna pe armă... Am convins-o noi, acum, de dragul fotografiilor!

" Curtea asta o fost a bunicilor mei. Moşu o fost în război. În Galiţia, o stat prizonier pe la ruşi v-o patru ani. Când s-o întors o luat-o pe Buna şi or avut doi copchii. Pe unchiu Gheorghe, care o plecat în război şi nu s-o mai întors şi pe mama, care s-o măritat în Drum!

... În 58 am vint la Buna în sus, aici, că rămăsese sângură. În 62 m-am însurat cu Măria. Venea de mai din sus, era de-a lu Savinu! Io am lucrat pe la telefoane şi din 68 îs şi vânător. OOO, prima mea puşcă o fost un Imperator belgian. Am bătut toate pădurile din Veneţia, Grid, Perşani, Hălmeag, Felmer... Tot pe jos, pe jos... Tu femeie vezi că tre să hie nişte poze într-un săltar. Cu grupa şi cu mistreţii! Eram specialist în mistreţ. Am puşcat şi lupi şi raţe... da mistreţii or fost hăi mai tari! No, tu femeie, unde-s pozele elea? Acum am, ute, ZB-uri cehoslovace. Încă mă mai duc... Pretenul meu, Mitică a lu Macovei o murit anu trecut. Era cu aproape 20 de ani mai tinăr ca mine... Ba parcă nu chiar cu atâţia ani ... "

Îmi aduce din chimniţă o poză veche. Şi alte câteva de prin casă...

"Moşu meu ..."

"Tata socru şi cu Irimie-al Hârjului"

Aici eram pe motor cu pretenii mei. Şi acolo jos îs cu mândrenii în Făgăraş la o defilare de 1 Mai.

Şi când povesteam, se adunau cu toţii, încet, în jurul pozelor. Gheorghe Vânătorul are 2 băieţi şi o fată. Cristina i-a făcut un nepot, pe Claudiu (familia Romaşcanu locuieşte în Făgăraş), Cristinel alt nepot, pe Ionuţ (familia Bera locuieşte tot în Făgăraş), iar Mihai, doi nepoţi: pe Tudor şi pe Georgiana (ei locuiesc în Mândra, cu bunicii). Sâmbăta şi de sărbători se adună mereu cu toţii acasă. Sunt 12 suflete la masa de duminică şi ţi-i mai mare dragul să te uiţi la ei şi să stai în mijlocul lor... Oameni buni, săritori şi gospodari! Care încă mai lucrează pământul, cresc bivoliţe şi găzduiesc turişti întârziaţi prin sat...

N-au mai prea păstrat lucruri vechi... Mi-au dat însă chiar din tablourile de familie pentru colecţia mea vintage chicD10! Şi au promis că mai caută câte ceva. Mulţumesc...

noreply@blogger.com (zarali) — Thu, 09 Jul 2009 14:30:00 +0000

Mândreanca de la Muzeul de Artă
De la nr. 286 - Cornelia lu Grindei

Fiecare poveste e unică în felul ei. Azi, de exemplu, am primit un e mail de la un fost coleg de grădiniţă, Ioan Cocan… A aflat de blog şi s-a gândit să-mi dea o mână de ajutor. Nu ne-am mai văzut de peste 20 de ani, dar ne mândrim cu “acasa” noastră. Citez pasaje din mail ”… M-am gândit să contribui şi eu cu nişte poze pentru blog, cu bunică-mea: Cornelia Cocan, de la numărul 286, pe uliţa lui Grindei, cum se zice. Respectiv, stradutza paralelă cu cea care duce spre biserică. Mi-am petrecut mult timp în copilărie acolo, ai mei au şi ei o casă în Mândra şi merg aproape săptămânal. Am înţeles că pe 19 e un târg, ziua satului sau ceva, din păcate am o nuntă, aici, în Bucureşti, pe 18 şi e cam complicat să ajung... Am văzut-o pe bunică-mea şi la Muzeul de Artă şi am fost mândru de ea. Au venit atunci la ea mai multe fete ce studiază etnologie şi folclor. Îşi mai scrie cu ele, se mai sună... Mi-a dat şi mie nişte poze, iar cele electronice le am de la o profesoară. Cea care le-a coordonat pe studente! Cu Vichente a lu Dugălenci, din ultima postare, cred că eram rude… din ce îmi aduc aminte. Mergeam la meciuri la el, avea nu ştiu ce antenă şi se prindeau meciurile de pe posturi internaţionale. Prin '86, cred!

Pita în troacă, pregătită să intre în cuptor şi apoi gata de bătut cu secerea, ca să iasă coaja fină, să poată să o mânce şi "domnii"

Ăsta este aproape un moment de tandreţe, pentru fiecare copil care a avut o bunică la ţară. Vă aduceţi aminte când îşi aranja mama părul albit de vreme şi atâtea griji şi îşi prindea cheaptănu cu din ce în ce mai puţini dinţi? Apoi îşi punea o cârpă de in, uşoară şi pleca iar la treabă.

Cu fetele care au fost la ea acasă, la documentare pentru materialul de la Muzeul de Artă. Le-a îmbrăcat în costume populare, le-a cântat cântece vechi, cum mai cântă şi azi la "doamna Zară la şezătoare", le-a dat scoverzi şi rachiu!

Cu bărbatul dumneaei, nea Cornel a lu Grindei, după care mândrenii au botezat şi uliţa pe care bătrâna a rămas singură, văduvă şi cu dor de copchii şi nepoţi...

noreply@blogger.com (zarali) — Wed, 01 Jul 2009 15:12:00 +0000

Gheorghiţă şi roata de tors
de la nr.242 Gheorghe Lazăr, a lu "Dugălenci"

Gheorghiţă mi-a coborât într-o zi din pod o roată de tors de toată frumuseţea. Cât o curăţa de praf şi o bibilea îmi povestea de Vichi, "Dumnezeu să-l ierte", unchi-su după care a moştenit casa. Moşu Ilarie şi tanti Ruţa, bătrânii de pe curte, ceteau la lumina unei lămpi de deasupra patului şi când mai lăsa careva din vecini copii cu ei, îi puneau să stea " ca sfinţii în icoană!" Nu l-au avut decât pe Vichente, care a murit şi el de mai bine de şapte ani, bărbat în floarea vârstei. Singurătatea... Ca să nu rămâie curtea pustie s-a mutat Gheorghe, în casa din care a plecat maică-sa mai demult. Şi roboteşte toată ziulica. Şi-n casă, şi-n curte şi-n grădină şi-n câmp. Şi apoi pe bicicletă, de ici colea, cu treabă... Apropo de vechituri şi valoare îşi aduce aminte brusc amuzat:
"Nu ştiu dacă mai găsesc acum, dar am dat o dată peste un ziar de la 1924. "Ogorul românesc". Tare vechi, pe hârtie roz prăfuit. M-am distrat bine... era un articol semnat de Giovanni Papini: Ce ştii tu orăşanule ce-i sapa? Acum ce ştii tu ţăranule ce-i Internetu... "
Şi din una în alta mai zăresc în şuşop câteva lăzi de zestre pictate manual. O aleg pe hai mai mare, mai solidă şi cu florile cele mai albastre şi îi promit să-i dau la schimb un dulap mai rău, ceva, să-şi bage sculele, şuruburile, ciocane şi ce mai ţine prin ea.

noreply@blogger.com (zarali) — Wed, 01 Jul 2009 13:25:00 +0000

Povestea cu cireşe, rama şi o cutie albastră, de ceai
De la nr. 128 - familia Dugală, a lu "Zdrăilă"

Dacă baţi la poartă în cursul săptămânii, e încuiat. Dar câinele latră... semn că cineva mai trece pe acasă. Noi ne-am dus în weekend, să culegem căpşuni şi cireşe. Monica, fata cea mică a lu nea Vasile şi tanti Valerica lu "Zdrăilă", copilea roşile. Are grădina rânduită... Stă mai mult pe la Braşov, doar pentru că acolo "face" servici. Sora Vetuca şi fetiţa ei Eliana, locuiesc la Târgovişte. Vin mai rar...
Acasă, în Mândra, era linişte. M-am uitat prin ogradă şi după câte ceva pentru colecţia noastră. Am găsit prin şură o cutie de ceai, veche, de tablă albastră şi apoi în pod, o ramă de tablou. În plus, mă mai aleg cu promisiunea că o să găsim data viitoare şi ceva pentru partea de fashion a colecţiei, în dulapurile din casă dinainte. " Am mai multe cutii, ţin cuiele în ele. Sunt amintire de la moşu, cum să le dau? Una, hai că merge..." Ne băgăm în casă, înşirăm pe masă pozele şi o năpădesc amintirile... şi poveştile din moşi strămoşi.

Nenea Vasile a fost fruntaş în regimentul 18 Dorobanţi, la Târgu Jiu. A făcut doi ani de armată, apoi a prins şi războiul alţi patru... A ajuns până în Crimeea, a avut schije în picioare... a supravieţuit infernului şi la sfârşit s-a urcat pe vapor ca să se întoarcă acasă. Pe Marea Neagră au fost bombardaţi. Monica îşi aduce aminte cum le povestea despre un vapor mare, mare, pe care erau mii de oameni. N-au scăpat mai mult de 800... I-a salvat vasul "Regina Elisabeta": "Tata a ajuns în portul Constanţa în izmene şi cămaşă... dar a ajuns!" A venit acasă şi s-a însurat, s-a mutat în curtea nevestii lângă Podul din Sus, a făcut copii şi a trăit cât i-a fost aţa . L-a mai încercat Dumnezeu o dată, când a căzut "Râpa" pe el ... Dar l-au scos oamenii la timp de sub năsip.

28 mai. 1942

De aici începea cu adevărat povestea unei familii. Vasile şi Valerica Dugală!

Neamurile care au plecat în America. Tanti Valerica le-a condus la gară şi apoi au corespondat prin scrisori. De văzut, nu s-au mai văzut niciodată. Am făcut poza asta pentru că mi-au plăcut pantofii doamnei care stă pe scaun. Decupaţi în faţă, finuţi, trend 2009...

<a onblur="try {parent.deselectBloggerImageGracefully();} catch(e) {}" href="http://3.bp.blogspot.com/_1vn5HowtsKo/SktwbKQtvjI/AAAAAAAABFE/LBQdfjtifbg/s1600-h/a1+043.jpg"><img style="margin: 0px auto 10px; display: block; text-align: center; cursor: pointer; width: 320px; height: 240px;" src="http://3.bp.blogspot.com/_1vn5HowtsKo/SktwbKQtvjI/AAAAAAAABFE/LBQdfjtifbg/s320/a1+043.jpg" alt="" id="BLOGGER_PHOTO_ID_5353496193973206578" border="0" /></a><div style="text-align: center;">Povestea cu cireşe, o ramă şi o cutie albastră, de ceai <a onblur="try {parent.deselectBloggerImageGracefully();} catch(e) {}" href="http://4.bp.blogspot.com/_1vn5HowtsKo/SktwbyBXUcI/AAAAAAAABFc/VrHFMKm76q8/s1600-h/a1+062.jpg"><img style="margin: 0px auto 10px; display: block; text-align: center; cursor: pointer; width: 267px; height: 320px;" src="http://4.bp.blogspot.com/_1vn5HowtsKo/SktwbyBXUcI/AAAAAAAABFc/VrHFMKm76q8/s320/a1+062.jpg" alt="" id="BLOGGER_PHOTO_ID_5353496204646240706" border="0" /></a> Dacă baţi la poartă în cursul săptămânii, e încuiat. Dar câinele latră... semn că cineva mai trece pe acasă. Noi ne-am dus în weekend, să culegem căpşuni şi cireşe. Monica, fata cea mică a lu nea Vasile şi tanti Valerica lu "Zdrăilă", copilea roşile. Are grădina rânduită... Stă mai mult pe la Braşov doar pentru că acolo "face" servici. Sora Vetuca şi fetiţa ei Eliana, locuiesc la Târgovişte. Vin mai rar... Acasă, în Mândra, era linişte. M-am uitat prin ogradă şi după câte ceva pentru colecţia noastră. Am găsit prin şură o cutie de ceai, veche, de tablă albastră şi apoi în pod, o ramă de tablou. În plus, mă mai aleg cu promisiunea că o să găsim data viitoare şi ceva pentru partea de fashion a colecţiei, în dulapurile din casă dinainte. " Am mai multe cutii, ţin cuiele în ele. Sunt amintire de la moşu, cum să le dau? Una, hai că merge..." Şi ne băgăm în casă, înşirăm pe masă pozele şi o năpădesc amintirile... şi poveştile din moşi strămoşi. Nenea Vasile a fost fruntaş în regimentul 18 Dorobanţi, la Târgu Jiu. A făcut doi ani de armată, apoi l-a prins şi războiul patru... A ajuns până în Crimeea, a avut schije în picioare... a supravieţuit infernului şi la sfârşit s-a urcat pe vapor ca să se întoarcă acasă. Pe Marea Neagră au fost bombardaţi. Monica şi aduce aminte cum le povestea despre un vapor mare, mare, pe care erau mii de oameni. N-au scăpat mai mult de 800... I-a salvat vasul "Regina Elisabeta": "Tata a ajuns în portul Constanţa în izmene şi cămaşă... dar a ajuns!" A venit acasă şi s-a însurat, s-a mutat în curtea nevestii lângă Podul din Sus, a făcut copii şi a trăit cât i-a fost aţa . L-a mai încercat Dumnezeu o dată, când a căzut "Râpa" pe el ... Dar l-au scos oamnenii la timp de sub năsip. <a onblur="try {parent.deselectBloggerImageGracefully();} catch(e) {}" href="http://2.bp.blogspot.com/_1vn5HowtsKo/Sktwq7DFH3I/AAAAAAAABFs/eSFeD7HJFr8/s1600-h/a1+071.jpg"><img style="margin: 0px auto 10px; display: block; text-align: center; cursor: pointer; width: 232px; height: 320px;" src="http://2.bp.blogspot.com/_1vn5HowtsKo/Sktwq7DFH3I/AAAAAAAABFs/eSFeD7HJFr8/s320/a1+071.jpg" alt="" id="BLOGGER_PHOTO_ID_5353496464767393650" border="0" /></a>28 mai. 1942 <a onblur="try {parent.deselectBloggerImageGracefully();} catch(e) {}" href="http://2.bp.blogspot.com/_1vn5HowtsKo/Skt0RBicCoI/AAAAAAAABF8/X-2qdmi4Xrw/s1600-h/a1+058.jpg"><img style="margin: 0px auto 10px; display: block; text-align: center; cursor: pointer; width: 222px; height: 320px;" src="http://2.bp.blogspot.com/_1vn5HowtsKo/Skt0RBicCoI/AAAAAAAABF8/X-2qdmi4Xrw/s320/a1+058.jpg" alt="" id="BLOGGER_PHOTO_ID_5353500417879444098" border="0" /></a> <a onblur="try {parent.deselectBloggerImageGracefully();} catch(e) {}" href="http://3.bp.blogspot.com/_1vn5HowtsKo/SktwqcEcQNI/AAAAAAAABFk/il3u1KjWqag/s1600-h/a1+068.jpg"><img style="margin: 0px auto 10px; display: block; text-align: center; cursor: pointer; width: 232px; height: 320px;" src="http://3.bp.blogspot.com/_1vn5HowtsKo/SktwqcEcQNI/AAAAAAAABFk/il3u1KjWqag/s320/a1+068.jpg" alt="" id="BLOGGER_PHOTO_ID_5353496456451604690" border="0" /></a>Neamurile care au plecat în America. Tanti Valerica le-a condus la gară şi apoi au corespondat prin scrisori. De văzut, nu s-au mai văzut niciodată. Am făcut poza asta pentru că mi-au plăcut pantofii doamnei care stă pe scaun. Decupaţi în faţă, finuţi, în trend azi... <a onblur="try {parent.deselectBloggerImageGracefully();} catch(e) {}" href="http://3.bp.blogspot.com/_1vn5HowtsKo/SktwrBvJQ7I/AAAAAAAABF0/ZlCdtwk5YCM/s1600-h/a1+075.jpg"><img style="margin: 0px auto 10px; display: block; text-align: center; cursor: pointer; width: 223px; height: 320px;" src="http://3.bp.blogspot.com/_1vn5HowtsKo/SktwrBvJQ7I/AAAAAAAABF0/ZlCdtwk5YCM/s320/a1+075.jpg" alt="" id="BLOGGER_PHOTO_ID_5353496466562827186" border="0" /></a>De aici începea cu adevărat povestea unei familii... ... S-au prăpădit amândoi! Şi tanti Valerica şi nea Vasile. În curte a rămas Monica să ne mai povestească despre ei, să le adune lucruşoarele cu grijă, să le şteargă de praf, să-i plângă şi apoi să se bucure că a fost a lor! <a onblur="try {parent.deselectBloggerImageGracefully();} catch(e) {}" href="http://4.bp.blogspot.com/_1vn5HowtsKo/Sktwa0WjbYI/AAAAAAAABE8/pcaQWh_ykIc/s1600-h/a1+038.jpg"><img style="margin: 0px auto 10px; display: block; text-align: center; cursor: pointer; width: 320px; height: 232px;" src="http://4.bp.blogspot.com/_1vn5HowtsKo/Sktwa0WjbYI/AAAAAAAABE8/pcaQWh_ykIc/s320/a1+038.jpg" alt="" id="BLOGGER_PHOTO_ID_5353496188092116354" border="0" /></a></div>

... S-au prăpădit amândoi! Şi tanti Valerica şi nea Vasile. În curte a rămas Monica să ne mai povestească despre ei, să le adune lucruşoarele cu grijă, să le şteargă de praf, să le mai aprindă o lumânare, să-i plângă şi apoi să se bucure că a fost a lor!

noreply@blogger.com (zarali) — Wed, 24 Jun 2009 18:38:00 +0000

"Vechituri" din Mândra reinterpretate la Luxury Vintage Ceremony

Zilele trecute am avut ocazia să adun din atelierul în care păstrăm lucrurile vechi ale familiei, câteva chestii pe care le-am pregătit pentru un eveniment de lux care a avut loc la Braşov.
S-a vrut un "fusion" între branduri de lux şi valoroase chestii autentice româneşti, în combinaţii şic. M-am bucurat să expun alături de Cavalli, Dior, Yves Sain Lauren, Vogue sau Bentley:), în cadrul unui eveniment la care s-a servit şampanie din cea mai bună şi sushi.
Elementele reinventate şi reinterpretate astfel, fac acum parte din colecţia noastră "antichităţi, fashion şi artă populară", dezvoltată în parteneriat cu chicD10.

Chiar de la intrare te întâmpina sprijinătă de un tapet glam, o bicicletă de Tohan, făcută la Zărneşti, care a alergat pe străzile din Mândra şi pe ploaie şi pe soare, încoace şi încolo, zeci de ani. Povestea ei adevărată o să o regăsiţi aici, pe blog, în zilele următoare. La Braşov ea a fost expusă în holul unui centru de înfrumuseţare de lux (Fendissima), alături de elemente de "firmă" cu rang! I-am trântit pe portbagaj un coş cu flori şi alături o fată frumoasă, îmbrăcată cu o rochie stil vintage a casei de modă Vietato (avea agăţată de ghidon şi o salopetă din dantelă a la Miuccia Prada, în cazul în care ar fi vrut să dea o tură). Bicicleta este în acest moment "la mare modă", e un must have, dar sunt foarte puţini cei care au curajul să se plimbe cu ea în marile oraşe. La Londra sau în Paris e un lucru absolut obişnuit... Biţa mea, aşa veche şi ruginită, cu o roată pe pană, a făcut deliciul celor care tocmai ce coborâseră din maşini de ultimă generaţie care costau, una, cât toate casele de pe uliţa noastră la un loc!

Tata, Dumnezeu să-l odihnească, păstra şuruburi şi piuliţe în cutii vechi de tablă de ţigări şi calciu (seamănă teribil cu o variantă vintage a dozelor de Red Bull:)) Mie mi se par atât de chic încât am pus în ele bijuterii vechi. N-arătau rău nici când aveau în ele cuie. Chiar mă gândeam că, pe acestea (CUIELE, ŞURUBURILE ŞI PIULIŢELE) le-aş putea stiliza şi reinventa pentru o următoare colecţie în... bijuterii. De ce nu?

Mama Ruţă, bunica mea, păstra ia asta din zestrea mamei ei. Am găsit-o în lada din "casă sus" alături de alte câteva, una mai frumoasă ca alta. Este ţesută şi brodată manual, cu fire toarse în casă, cu urzeală şi desen "citit" la lumina lumânării. Am accesorizat-0 cu o curea şi o eşarfă de mătase roz, Hermes. Este unul dintre cele mai populare branduri de lux ale momentului, dar nici ia Mamei Ruţa nu a fost cu nimic, cu absolut nimic, mai prejos. Am adăugat şi pălăria de paie cu care lucra ea în grădină. N-am adus-o pe aia de duminică, pentru că este deja altă poveste. Aceasta este simplă, bătută de soare, plouată şi cu urme vizibile pentru locul în care prindea odată, demult, panglică roz...

Eee, aici e altă poveste... Sună cam aşa: cică şi mai demult, fascinaţia Americii îi prinsese pe mândreni şi plecau în grabă înspre acolo. Nu era nevoie de viză spre tărâmul făgăduinţelor, doar răbdare pe vapor. Mai trimiteau din când în când "carte" cu urări de voie bună şi câte o poză. Ai noştrii păstraseră în casă două. Pe una am nenorocit-o eu cu sor-mea, când eram mici şi tăiam tot ce prindeam (creative în te miri ce scop... ne făceam mâna) Am zis că poza asta e compromisă, dar am reuşit să o reinventez. Lanţul cu ceas este unul dintre elementele trendy ale momentului. În poza asta, strămoşii mei aveau costume cu veste, batiste şi ceasuri cu lanţ. Erau foarte şic... aşa că am adăugat acelaşi element real şi : voila! (expresia franţuzită "voala" nu Voila de pe DN1 spre Sibiu... drumul oficial spre Sâmbăta)

O combinaţie de bijuterii, rame vechi, sfoară, undeva aruncată o scrisoare din "America de Nordu" de prin anii 20 şi un caiet de poezii, foarte frumos caligrafiat cu peniţa şi cerneală, şi cu un scris şovăielnic pe copertă al posesorului şi grupului său de prieteni (1948)...

Într-o sucală veche, pe care soacra bunicii o folosea, bombănind, la făcut ţeighii ca să-i dea iarna cât mai mult de lucru tinerei muieri pe care numa ce o adusese fiu-su în casă, am pus reviste. Ultimul Vogue, un Elle, Luxury, In Style, Push şi un almanah Femeia din anii 80. Am pus şi un ciocan de lemn, în ideea de a bate în cuie conceptul: putem reinventa cu stil şi folosi în scopuri utile vieţii de azi, obiectele care ne-au rămas de la bunici. Sunt mai de preţ. Şi sentimental, dar şi recunoscut de specialiştii care stabilesc scara valorilor în decoraţiunile de interior.

O altă poză de familie, veche, am pus-o într-o ramă cu cristale Swarovski. Alături, pe o măsuţă neagră, creată de ultima generaţie de designeri de mobilier, am pus o cană de tablă în care am aranjat unul dintre cele mai frumoase buchete de flori pe care le-am cules vreodată. Din deal, de "La Cruce", când m-am dus la tata la cimitir să mai aprind o lumânare.. Şi pentru el şi pentru Mama Ruţă şi pentru Tata Valeriu...Un buchet pe care l-aş înveli în hârtie reciclabilă, l-aş lega frumos cu sfoară şi l-aş putea da oricui, cu mare drag şi mândrie.

Fierul ăsta de călcat, pe cărbune, lustruit, în perfectă stare şi un obiect de decor extrem de bine cotat în decorurile clasic-vintage, l-am primit acolo, de la Iulia, unul din esteticienii salonului Fendissima. L-am pus în vânzare, la preţul campaniei chicD10 (10 euro) pentru a face o bucurie celor care ne admirau exponatele. A fost achiziţionat în prima jumătate de oră de la deschiderea oficială a evenimentului.

noreply@blogger.com (zarali) — Tue, 16 Jun 2009 12:41:00 +0000

Traista din Portugalia, ţesută de-o româncă!

Nu ştiu cât de autentică e povestea asta. Pentru că este aproape incredibilă.Valeriu are rude în Portugalia şi merge des în concediu acolo. Ultima oară nu s-a întors cu mâna goală. A adus o istorioară ghemotocită într-o trăistuţă ţărănească stilizată, care e ţesută de o româncă de-a noastră, acolo la Barcelona. Femeia s-a dus să stea cu nepoţii şi ţese la un război improvizat şi apoi perfecţionat de copii ei, lucruri care se numesc „artă pură tradiţională” şi se vând pe bani grei. Traista asta cu cocoşul face parte din colecţia Aurorei. Care se trage de sub munte, din Ţara Făgăraşului! Nu e un obiect vintage, doar procesul de creaţie... aşa că o să o facem cadou campaniei de reciclare cu stil chicD10.

noreply@blogger.com (zarali) — Tue, 16 Jun 2009 11:34:00 +0000

Perdeluţele săseşti, cu fluturi!

Tanti Măriuţa are bine peste 85 de ani. A”ţăsut toată viaţa ei”. În casa din faţă, la geam are şi acum războiul. Tot ce e în căsuţa ei de peste curte e făcut de mîna dumneaei. Lepedeao, perdele, îmbrăcămintea la scaune şi laiţă. Ştergarele de pe păreţi, covoarele, cârpele de vase... tot, tot!
Hermina era „pretena” ei, săsoaică din Şercaia. A plecat în Germania imediat după revoluţie şi s-a mai întors în vizită. „ Mi-o adus nişte perdele făcute de neamurile ei, ca pe acolo, pentru ochiurile ele mici de la geamuri, cum era pe la noi. Nu le-am folosit niciodată, că eu le-am avut şi le am pe ale mele. Şi am şi pentru toţi copchii mei, să le ajungă. Da ce, gândeşti că le mai foloseşte v-unu? Doamne fereşte!” Şi mi-a dat mie perdeluţele de la Hermina, pentru colecţia mea vintage . Zeci de ore de migală, fluturaşi, căsuţe, oameni gâşte şi... elefanţi. Bonus: un set de covoraşe. Ţesute... nemţeşte!

noreply@blogger.com (zarali) — Tue, 16 Jun 2009 11:27:00 +0000

Căruciorul în care s-au legănat... vise!

Căruciorul ăsta a apărut pe piaţă acum aproape 40 de ani. Era ultra modern, avea şi variantă sport adaptabilă. Ce mai, posesorul devenise vedetă. Mai ales că era primul din comunitate care-şi cumpărase Dacia... toată lume îl considera deja trendsetter. Căruciorul apărea pe uliţele satului după zeci de ani în care copii au fost plimbaţi în chestiile alea joase, care se adunau ca ruletele, cu rotiţe mici, mici!Era aproape OZN! Sora cea mare, pentru care a fost achiziţionat, era cuminte. În schimb, când a venit rândul celei mici, căruciorul a suferit mari avarii la arcuri, care au fost înlocuite la un moment dat după atâta legănat. A mai fost şi pe la un văr, apoi la altul, peste vale şi în final s-a întors acasă. Detronat de cele nou apărute, a fost urcat în pod cu toate visele pe care le legănase şi de acolo l-am recuperat zilele trecute pentru colecţia noastră vintage.

noreply@blogger.com (zarali) — Wed, 10 Jun 2009 19:12:00 +0000

Un baston, bocancii şi felinarul CFR

Duminică am dat întrun pod prăfuit peste un felinar de CFR... apoi peste o pereche de bocanci vechi de schiuri şi... un baston. Povestea lor am adunat-o seara, de pe uliţă. Nu e din Mândra, e dintrun sat vecin, în care am ajuns pentru că nişte prieteni au cumpărat acolo o casă veche. Moşu Marcu a fost o viaţă întreagă ceferist. A murit de bătrâneţe, sănătos tun. Pentru că în fiecare dimineaţă, înaine de a se crăpa de ziuă, bătea kilometrii buni până la calea ferată, să se salute cu meşterii de pe locomotivă. Şi acasă înapoi! Şi tot aşa, iar şi iar... Iarna se ducea cu schiurile, iar vara desculţ. Când a îmbătrânit şi a ieşit la pensie şi-a cumpărat un baston nou de la târgul din Hălmeag şi continua să meargă la „linii”, cu felinarul. Lumea din sat zicea că o să închidă ochii acolo, la gară, atât îi era de dragă. A murit de bătrâneţe, întro noapte. Pur şi simplu nu s-a mai trezit să meargă să salute locomotiva neagră, care şi-a continuat drumul ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Felinarul, bocancii, bastonul şi... povestea, le-am recuperat pe toate după zeci de ani de uitare într-un pod prăfuit şi fac parte acum din colecţia de „antichităţi, fashion şi artă populară ”!

noreply@blogger.com (zarali) — Wed, 10 Jun 2009 19:02:00 +0000

Acordeonul lui Marcel...

Mătuşa Aurica şi-a pus parchet în casă dinainte. A comandat mobilă nouă, a făcut curăţenie şi acordeonul vechi de aproape 40 de ani al băiatului lor, începea să o încurce şi-l tot muta de ici colea. Când a auzit de povestea mea cu colecţia chicD10, i-a găsit imediat locul: „ Celu are casa lui la Sibiu acum, nu-i mai trebuie, nu mai are unde să-l pună şi nu mai sunt vremuri de acordeon. Dacă tu zici că ai ce face cu el, ia-l!” Sâmbătă, când a venit în Mândra, acasă la părinţi, Celu mi l-a dat chiar el: „ E de când aveam eu 10 ani, eram ca fi-miu, Cătălin, un vlăjgan... şi cântam la el Barca pe valuri. Ce vremuri faine! Uite: românesc, de Timiş, 80 de başi... meserie! Stă de atâtea zeci de ani şi se prăfuieşte pe aici. E ca nou... eu preferam să fug la fotbal.” Mi-am promis să-i dau în schimb un bilet la un spectacol a lui Emy Drăgoi. Sau măcar câteva imagini de arhivă cu acordeonişti români celebrii: Fărâmiţă Lambru, Marcel Budală, Nicolae Florian. Dacă nu, poate o să treacă să-l vadă în colecţie...